Găsiți mai jos răspunsuri la majoritatea întrebărilor dumneavoastră.
Serviciile Western Union sunt ideale pentru persoanele care trebuie să trimită sau să primească bani rapid. De la călători și persoane care își susțin financiar prietenii sau rudele din străinătate, la oameni de afaceri care trebuie să efectueze rapid transferuri internaționale.
Agențiile Western Union sunt reprezentanții noștri în diferite țări în care trimiteți sau primiți bani și pot fi bănci, oficii poștale, supermarketuri, magazine alimentare, birouri de încasare, centre de căsuțe poștale, farmacii, agenții de călătorie, depozite, aeroporturi, gări, autogări, case de schimb valutar și alți comercianți cu amănuntul.
Puteți găsi cu ușurință o agenție folosind instrumentul nostru de localizare a agențiilor.
Este simplu să trimiteți bani personal, doar urmați acești pași:
După prezentarea acestor informații, îi puteți da agentului suma totală pe care doriți să o trimiteți, inclusiv taxele de serviciu aplicabile. Nu uitați să luați Numărul de control pentru transferul de bani (MTCN) din confirmare și să îl furnizați numai destinatarului care va avea nevoie de el pentru a ridica banii în numerar.
Pentru a trimite bani dintr-o agenție Western Union, trebuie să prezentați un document național de identificare valid pentru persoanele cu reședință, permisul de ședere pentru rezidenți străini sau pașaportul internațional pentru persoane nerezidente. Documentele de identificare acceptabile se supun legislației și reglementărilor bancare din Republica Moldova.
În general, transferurile de bani sunt plătite în numerar. După ce alegeți țara de destinație pentru transfer, puteți întreba agentul despre tipurile de servicii disponibile pentru dumneavoastră. Se pot aplica însă alte restricții. Pentru mai multe informații, contactați o agenție Western Union.
Puteți urmări transferul online. Tot ce aveți nevoie este numele expeditorului sau destinatarului și numărul de urmărire (MTCN – Numărul de control pentru transferul de bani) imprimat pe confirmare.
Fiecare agenție Western Union are propriul program de lucru. Unele agenții au program de lucru extins și sunt deschise în weekenduri. Găsiți o agenție Western Union în apropiere făcând clic pe instrumentul de localizare a agențiilor.
Autentificarea puternică a clienţilor (SCA), aşa cum este prevăzută de Directiva revizuită a UE privind serviciile de plăţi (PSD2), impune furnizorilor de servicii de plăţi să folosească autentificarea pentru plăţile digitale.
SCA, cunoscută şi sub numele de 3D Secure, este o autentificare multi-factor care adaugă un nivel suplimentar de securitate plăţilor digitale cu scopul de a reduce frauda. Aceasta vă solicită să vă autentificaţi plata utilizând PIN-ul, parola sau datele biometrice.
La Western Union, pentru a îndeplini cerinţele SCA, folosim autentificarea multi-factor pentru a vă securiza transferurile online.
Western Union foloseşte Autentificarea puternică a clienţilor (SCA) pentru a securiza plăţile online. Pentru a vă autentifica cu succes plata, vă rugăm să vă asiguraţi de următoarele:
Reţineţi că puteţi plăti şi pentru transferurile de bani utilizând metode alternative. Vom afişa opţiunile de plată atunci când începeţi un transfer online.
Da, serviciul „direct în contul bancar” de la Western Union este o modalitate simplă și convenabilă de a trimite fonduri direct în contul bancar al destinatarului dumneavoastră în țările acceptate.
Puteți consulta lista țărilor pentru a afla în ce țări este disponibil acest serviciu. De asemenea, veți găsi toate informațiile necesare pentru a finaliza un transfer direct într-un cont bancar. Rețineți că, în cazul în care o țară în care trimiteți bani este considerată țară cu risc în Republica Moldova, este obligatoriu să faceți o vizită la o sucursală Victoriabank.
Pur și simplu selectați serviciul „direct în contul bancar” atunci când trimiteți bani online sau la o agenție. Ceea ce trebuie să furnizați atunci când selectați acest serviciu diferă de la o țară la alta, însă în general include:
Pentru a afla în ce țări este disponibil serviciul „direct în contul bancar”, consultați lista țărilor.
Un cod bancar reprezintă o serie de cifre utilizate pentru a identifica băncile din întreaga lume. Acesta poate avea între 3 și 23 de cifre, în funcție de bancă și de țară.
Un cod bancar se poate chema și:
Pentru anumite țări, este posibil să aveți nevoie și de Numărul internațional de cont bancar (IBAN) pe lângă codul bancar.
Cereți destinatarului să vă furnizeze codul bancar și codul IBAN (dacă este cazul). Puteți consulta lista țărilor în care puteți efectua transferuri direct în contul bancar pentru a afla mai multe.
Codul de identificare al băncii (BIC) este folosit pentru a identifica băncile din întreaga lume. Codul BIC mai este cunoscut sub numele de cod SWIFT și poate avea între 8 și 11 cifre.
Întrebați destinatarul dacă codul BIC este obligatoriu în țara respectivă și consultați lista țărilor pentru mai multe detalii.
Numărul internațional de cont bancar (IBAN) este un cod utilizat în anumite țări pentru a identifica contul bancar al clientului. Codul IBAN conține o parte pentru identificarea țării, urmată de 2 cifre, apoi până la 35 de caractere specifice numărului contului bancar.
Puteți consulta lista țărilor pentru a vedea ce detalii sunt necesare pentru fiecare țară. Dacă este necesar, cereți destinatarului să vă furnizeze codul IBAN.
Transferurile de bani efectuate direct în contul bancar1 pot fi diferite de la o țară la alta și pot dura până la cinci zile1. Pentru mai multe detalii, consultați lista țărilor în care puteți efectua transferuri direct în contul bancar.
Puteți ridica banii de la orice agenție Western Union din Republica Moldova. Va trebui să furnizați următoarele informații:
Un document de identitate valid.
Pentru a ridica banii la o agenție Western Union, va trebui să prezentați un document național de identificare valid pentru persoanele cu reședință, permisul de ședere pentru rezidenți străini sau pașaportul internațional pentru persoane nerezidente. Documentele de identificare acceptabile se supun legislației și reglementărilor bancare din Republica Moldova.
Tot ce trebuie să faceți este să urmăriți transferul online pentru a vedea cea mai recentă stare a transferului dumneavoastră de bani. Veți avea nevoie de numele expeditorului și de Numărul de control pentru transferul de bani (MTCN). De asemenea, contactați Serviciul de relații cu clienții Westernunion.com la numărul +373 22 57 61 40 în intervalul 8:15 – 17:15 în timpul săptămânii și la numărul +373 22 21 02 02 pentru asistență 24/7 în limba română și în limba rusă ori trimiteți un e-mail la adresa westernunion@vb.md.
În general, transferurile de bani sunt plătite în numerar. Se pot aplica însă alte restricții. Pentru mai multe informații, vizitați cea mai apropiată agenție Western Union.
Toate taxele aplicabile sunt plătite de expeditor. Destinatarul nu plătește taxe de transfer.
Western Union dă o importanță deosebită serviciilor sale și se mândrește cu transferarea fondurilor dumneavoastră în cel mai rapid și de încredere mod posibil. Cu toate acestea, este important să vă protejați împotriva infractorilor care așteaptă să vă sustragă sume de bani.
Mai jos găsiți câteva întrebări frecvente despre fraudă. Pentru mai multe informații, vizitați secțiunea Conștientizarea fraudelor aici.
Da. Utilizați serviciile Western Union pentru a trimite bani doar prietenilor și familiei. Nu trimiteți niciodată bani unei persoane pe care nu ați cunoscut-o personal. Uneori, șarlatanii îi încurajează pe ceilalți să transfere bani. Nu transferați bani persoanelor care vă cer să le trimiteți bani:
După ce banii au fost plătiți destinatarului, Western Union ar putea să nu mai fie în măsură să vi-i restituie, chiar dacă ați fost victima unei fraude, cu excepția unor cazuri limitate.
Dacă primiți un e-mail de la cineva care pretinde a fi reprezentant Western Union și nu sunteți sigur de acest lucru, nu faceți clic pe niciunul dintre linkurile din e-mailul respectiv. Aceasta ar putea fi o încercare de „phishing”, prin care se dorește extragerea de informații sensibile de la dumneavoastră. În schimb, contactați imediat Serviciul de relații cu clienții Westernunion.com la numărul +373 22 57 61 40 în intervalul 8:15 – 17:15, în timpul săptămânii și la numărul +373 22 21 02 02 pentru asistență 24/7 în limba română și în limba rusă ori trimiteți un e-mail la adresa westernunion@vb.md sau vizitați orice agenție Western Union din apropiere.
Rețineți că Western Union NU VĂ VA TRIMITE NICIODATĂ e-mailuri pentru a vă cere ID-ul de utilizator, parola sau detaliile cardului de credit.
În anumite țări, expeditorilor li se cere să furnizeze o „Întrebare de test” și răspunsul la aceasta atunci când inițiază un transfer. În cazul în care expeditorul a furnizat o „Întrebare de test”, destinatarului i se va cere să ofere răspunsul în momentul ridicării fondurilor. Funcția „Întrebare de test” este creată pentru situațiile de urgență în care destinatarul încă trebuie să furnizeze dovezi de identificare. Funcția nu trebuie să fie folosită niciodată ca măsură suplimentară de securitate sau pentru a întârzia plata. În multe locuri, vom plăti destinatarului dacă prezintă dovezi de identificare corespunzătoare, chiar dacă nu cunoaște răspunsul la întrebare. Întrebarea de test nu este disponibilă pentru plata în Republica Moldova.
Funcția „Întrebare de test” este creată pentru situațiile de urgență în care destinatarul încă trebuie să furnizeze dovezi de identificare. Funcția nu trebuie să fie folosită niciodată ca măsură suplimentară de securitate sau pentru a întârzia plata. În multe locuri, vom plăti destinatarului dacă prezintă dovezi de identificare corespunzătoare, chiar dacă nu cunoaște răspunsul la întrebare. Întrebarea de test nu este disponibilă pentru plata în Republica Moldova.
Ar trebui să vizitați imediat o agenție, pentru a obține asistență legată de o tranzacție despre care credeți că a fost efectuată în scop fraudulos. De asemenea, ar trebui să depuneți o reclamație la instituțiile locale de aplicare a legii. Ar trebui și să contactați Agenția guvernamentală pentru protecția consumatorilor și secția de poliție dacă nu sunteți sigur sau aveți suspiciuni privind o solicitare prin telefon, poștă sau e-mail.
Pentru a ne proteja clienţii, verificăm fiecare transfer de bani pentru a ne asigura că este sigur. Vă putem solicita din mai multe motive să ne furnizaţi informaţii suplimentare înainte de a vă permite să utilizaţi în continuare serviciile noastre.
Avem nevoie de informaţii suplimentare pentru a înţelege de ce utilizaţi Western Union şi relaţia dintre dumneavoastră şi persoana sau entităţile cu care tranzacţionaţi. Cu cât furnizaţi mai multe informaţii, cu atât mai repede vom putea onora solicitarea dvs.
Pentru a avea din nou acces la serviciile noastre, urmaţi paşii de mai jos:
a. Actul de identitate valabil cu fotografie, emis de autorităţi este necesar pentru a vă verifica identitatea.
b. Sursa fondurilor este necesară pentru a ne asigura că transferurile de bani nu au legătură cu fapte ilegale şi că acestea corespund cu natura activităţii dvs.
c. Scopul transferului de bani sau destinaţia vizată a banilor este necesară pentru a înţelege motivul efectuării plăţii şi tipul de relaţii între expeditor şi destinatar.
d. Informaţiile privind activitatea unui terţ (trimiterea sau primirea unor sume de bani în numele unei persoane fizice sau al unei persoane juridice) sunt necesare pentru a înţelege scopul şi natura relaţiei dvs. cu Western Union.
După ce primim chestionarul completat şi documentele necesare de la dvs., vă vom trimite un răspuns prin e-mail în termen de 3 zile lucrătoare.
Dacă avem întrebări suplimentare, vă putem contacta la adresa de e-mail furnizată în chestionar.
Suntem dedicaţi asigurării securităţii datelor dvs. cu caracter personal. Utilizăm măsuri de siguranţă organizaţionale, tehnice şi administrative care sunt conforme cu legile şi reglementările guvernamentale aplicabile, pentru a vă proteja datele cu caracter personal. De asemenea, restricţionăm accesul la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm numai la angajaţii, agenţii şi reprezentanţii noştri care necesită aceste date în scopul desfăşurării activităţii. Pentru informaţii suplimentare, citiţi Termenii şi condiţiile şi Declaraţia noastră de confidenţialitate online.
1 Fondurile pot fi întârziate sau serviciile pot fi indisponibile în funcție de anumite condiții ale transferului, inclusiv suma trimisă, țara de destinație, disponibilitatea valutei, probleme legate de reglementări și de schimbul valutar, acțiuni necesare din partea destinatarului, cerințe de identificare, programul de lucru din agenție, diferențele de fus orar sau selectarea unor opțiuni care au livrare întârziată. Se pot aplica restricții suplimentare. Consultați Termenii și condițiile pentru detalii.